Te-ai ascuns in abisuri albastre de vii frământări,
Peste timp rasturnat de-atatea cuvinte..
Prin șoapta de-argint a diminetilor reci,
Printre valuri de nori rătăciți peste suflete simple,
Te-ai ascuns fără urma sub pasi desfrunziti de toamna târzie
Sub clopote mute de-atâta –ntristare
Pe brate de apa cu crengi despletite de salcii
Te-am pierdut fără urma spre mare intr-o alba visare..
Si ne-am sfărâmat de zidul tăcerii in mii de idei , străine de noi
Când încă erau întrebări sprijinite pe tâmplele noastre apuse devreme
O sfera de vise ratacind printre ingeri si demoni : noi doi
Intr-o lume abstracta ,secreta, a noastra, cu porti interzise.
