marți, 20 august 2013

Egreta si Starcul galben

Mai sus ,pe cer ,pe unde zburau doua egrete
Pe umbra unei sălcii ,poetă ea din fire si plină de regrete ,
Se cuibarira gînduri ,se-mprastiara vise ,
Lasînd adînc pe suflet în loc ,doar porţi închise .

Un stîrc gălbui agonic de-atîta hoinareala
Se aşeză pe-o umbra întinsă de cerneala
Pe lîngă stuful firav sa-si potolească setea
Si sa-si rememoreze disputa cu Egreta.

Ea nu-l mai vru aseară ,la masa sa-l primească,
Spunînd ca este timpul ca el sa-si fac-o casa,
Sa ia de-acum decizii de viaţă serioase
Căci ea s-a saturat de-atîta gălăgie si s-ar putea sa-l lase..

Cum va putea el oare ,acum sa se descurce ,
Fără s-o mai zărească spre sălcii cum se duce ,
Cum aripa ei albă se mladie in zbor
Ii va fi mult prea greu de prea multă tăcere si deopotrivă dor .

Va hoinări prin mlaştini de unul singur,oare
Iar stîrcii cenuşii ii vor ieşi în cale
Rîzîndu-i insolent ,în strigăte ,în cor
De cum pleca Egreta în lume c-un cocor!



2 comentarii: